Întreaga creştinătate  sărbătoreşte la 23 aprilie  pe Sfântul Gheorghe numindu-l  „Marele mucenic”, „Mègalos martiros” – şi-l preamăreşte în slujbe de o frumuseţe înălţătoare. Există ţări ,regiuni,oraşe care îi poartă numele  iar  altele l-au ales ca patron spiritual : Georgia,Anglia, Etiopia, Grecia,  Genova, Portugalia, Lituania ,Aragon,Sfântu Gheorghe, Drobeta Turnu Severin,Giurgiu .

Forţele Terestre  din România  îl au ocrotitor,iar unul dintre braţele Dunării  poartă numele său.

Domnitorul Stefan cel Mare şi Sfânt îl venera în mod deosebit,multe  din ctitoriile sale fiind închinate  Sfântului.Asemenea, steagul Moldovei, trimis  la manastirea Zograful, din muntele Aţos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborînd balaurul cu trei capete, fiind  la noi  ca o chemare a poporului  creştin la lupta împotriva balaurului vremii, adică a turcilor , a tătarilor şi împotriva diavolului. O dovadă este şi rugăciunea scrisă pe steag: “O, luptatorule si biruitorule, mare  Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale”.

Provenind din limba greacă şi având înţelesul de „lucrător al pământului”, Gheorghe este printre cele mai răspândite nume. El are nenumărate forme, datorate diferitelor limbi prin care a ajuns la noi.

Astfel, pentru bărbaţi: Gheorghe, cu toate diminutivele: Gheorgan, Gheorghian, Ganea, Ghica, Gorghie, Gorghe, Gog, Goga, Gogan, Gogancea, Gogea, Gogoţă, Gogu, Giura, Giurău, Giurcan, Iorga, Iordache, Iorgan, Iorgu, Iorgache, Iuca, Iorda, Giurgiu, Giurgică, Giurgilă, Jurj, Jury, Jurg, Jurga, Jurja, Jura, Iurg, Iurga, Iuga, Gociu, Gorea, Gaţa, Goţi, Gotea, Gheţea, Zorez, George, Gică, Egor, Ghera, Gherea.

Pentru femei: Gherghina, Gherghinica, Georgeta, Zorza, Zorzila, Giurgiţa, Georgela, Georgiana, Gina, Gela, Geta,Gherghiţa etc. Marea mulţime a prenumelor pornite din rădăcina „Gheorghe” este încă o dovadă a preţuirii de care se bucură „Marele mucenic” în rândul creştinilor.

Putem vedea în acest fapt şi o expresie a iubirii faţă de valorile pe care le-a preţuit Sfântul Gheorghe: puritatea, curajul, bunătatea, iubirea faţă de Dumnezeu.

Last modified: aprilie 14, 2014