Parohia“Adormirea Maicii Domnului” şi “Sfântul Corneliu Sutaşul” – Balta Albă

Grădiniţa Nr. 147 Bucureşti

Asociaţia Faptele Credinţei

 

I. Proiect educaţional “Micul CREŞTIN”

Tipul proiectului: activităţi catehetice-educative

Durata: 6 şedinţe

Perioada: 1 mai – 15 iunie 2010

I. ARGUMENT

Cercetarile in domeniul psihologiei copilului si practica educativa ne arata ca educatia moral­-religioasa este posibila de la cea mai frageda varsta, iar varsta prescolara, cu trasaturile de vointa si caracter in formare, ne indreptateste sa afirmam ca introducerea unor elemente de educatie religioasa la gradinita este un lucru important si necesar. Aceasta este perioada propice ca toti copiii sa fie invatati sa-L iubeasea si sa-L respecte pe Dumnezeu, sa deosebesea binele de rau, sa stie ce trebuie sa faca pentru a trai crestineste, curati ca ingerii la trup si la suflet.

Dat fiind faptul ca, la varsta prescolara copiii sunt foarte receptivi la diversele influente care se exercita asupra lor, avem datoria de a-i ajuta sa-si deschida mintea si sufletul spre credinta si sa-i apropiem cat mai mult de adevaratele valori spirituale ale neamului din care se trag. Oferindu-le posibilitatea de a trai intens unele momente religioase, vom reusi sa le influentam comportamentul de zi cu zi si sa-i educam in spiritual valorilor moral religioase: “iubirea de aproapele”, “implinirea de fapte bune”, “respectarea parintilor si a batranilor”, “ajutorarea celor nevoiasi” si, mai ales, “apararea cu tarie a credintei ortodoxe, stramosesti”. Aceste valori crestine bine insamantate in sufletele curate ale copiilor, vor deveni pe parcursul vietii radacini puternice, care vor sustine cu tarie micul crestin in calea vanturilor sectare sau in incercarile vietii.

Avem un mare privilegiu si osfanta datorie de a-i familiariza pe copii cu sistemul valorilor religioase (evlavie, adevar, rugaciune, pietate, iertare, milostenie) si a le cultiva un comportament adecvat normelor si canoanelor religioase. Un copil, peste ani, ar putea fi un sfant sau un pacatos. De noi depinde daca sufletul lui porneste pe drumul bun sau pe drumul rau:”Din acelasi lemn poti face si icoana si maciuca”.Cata vreme vom avea grija de copiii nostri, putem nadajdui intr­o lume mai buna, mai curata.

II. ETAPE:

1. Învăţarea rugăciunilor accesibile copiilor preşcolari

2. “Casa lui Dumnezeu – Biserica” – Importanţa participării la sfintele slujbe

3. “Ziua Eroilor – Să ne cunoaştem Veteranii !”- întâlnirea copiilor cu domnul colonel Profir V. Ursu – erou de război

4. “România Creştină” – pelerinaj la Mănăstirile Ghighiu, Pissiota şi Å¢igăneşti

5. “Hristos împărtăşit copiilor” – împărtăşirea copiilor în postul Sfinţilor Apostoli.

6. Serbarea şi acordarea Diplomei ,,Micul creştin” tuturor copiilor

III. ODIECTIV CADRU: introducerea copilului in ambianta sociala si culturala a spatiului caruia ii apratine şi realizarea caracterului religios- moral cu desavarsirea lui in personalitatea crestina.

IV. OBIECTIVE DE REFERINTA:

La sfarsitul proiectului, copiii vor fi capabili:

–   sa afle rostesca rugaciunile pentru copii

–   sa identifice pe Mantuitorul Iisus Hristos, pe Maica Domnului, Sfinţii cei mai cunoscuţi

–   sa participe la manifestarile traditionale crestinesti;

–   sa recunoasca modele de comportament crestin în faptele sfintilor şi ale personajelor din poveşti;

–   sa respecte regulile de comportament religios-moral in familie, gradinita, biserica; sa identifice principalele calitati ale unui bun crestin;

–   sa se implice in actiuni comune cu prieteni si colegi apartinand diferitelor confesiuni;

V. METODOLOGIA DE INTERVENTIE:

1. Metode:

– didactice: explicatia, dezbaterea, lucrul in echipa, studiul de caz, instuctajul, jocurile de rol;

– psihologice: chestionarul, observatia;

2.Mijloace:

– carti cu caracter religios, CD-uri, casetofon, televizor, icoane, Biblia pentru copii, pliante, diverse materiale educative

3. Personal: educatoarele, parintii, preotul, alţi parteneri

4. Forme de organizare:

-frontala, pe grupe, vizite, expozitii, excursii, intalniri cu preotul.

VI. GRUPUL TINTA:

– copii de la Grădiniţa Nr. 147 din Bucureşti care manifesta interes pt acest gen de activitate

VII. DISEMINAREA PROIECTULUI

–        invitaţii pentru părinţi şi pentru reprezentanţi ai comunităţii locale

–        expoziţie de fotografii realizate pe timpul derulării proiectului

–        premierea copiilor si a îndrumatorilor

–        prezentarea unui program artistic

–        publicarea proiectului pe site-uri de specialitate

–        publicarea in presa a unui articol care sa ilustreze activitiatile derulate

 

VIII. EVALUAREA PROIECTULUI

– se va evalua modul în care au fost realizate obiectivele propuse, gradul de implicare în derularea programului, a  factorilor responsabili în vederea optimizării următoarei etape a proiectului “Micul creştin”.

 
II. Proiect “Crezul ortodox”

Simbolul credinţei – esenţa învăţăturii creştine

Ca operă a primelor două Sinoade Ecumenice de la care îşi trage şi numele, Simbolul niceo-constantinopolitan este cea mai importantă mărturisire de credinţă a Bisericii. În această mărturisire se fixează şi precizează credinţa Bisericii pentru apărarea vieţii în Hristos.

Mărturisirea credinţei în Sfânta Treime şi în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, are o însemnătate fundamentală pentru viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin în parte. Biserica şi-ar pierde identitatea ei, dacă nu ar mărturisi limpede acum sau în viitor această credinţă.

Rolul Simbolului de credinţă în spiritualitatea Bisericii şi cu atât mai mult al Simbolului Niceo-Constantinopolitan, care a luat locul celorlalte şi a rămas în viaţa Bisericii până astăzi, este subliniat pregnant de către toţi marii cateheţi dintre Sfinţii Părinţi ai Bisericii: Sf. Chiril al Ierusalimului, Teodor de Mopsuestia, Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Ambrozie al Milanului, Sf. Niceta de Remesiana, Fericitul Augustin  etc. Aceştia arată importanţa covârşitoare a mărturisirii de credinţă, atât pentru naşterea omului în Hristos prin Sfintele Taine de iniţiere: Botezul, Mirungerea şi Euharistia, cât şi pentru întreaga viaţă a creştinului dreptmăritor.

Vă invităm să participaţi în perioada  06 iunie- 18 iulie 2010 la Proiectul catehetic “Simbolul credinţei – esenţa învăţăturii creştine” care se va desfăşura în biserica parohială după programul următor:

Duminică-  06.06.2010-  Ora 18-  Istoria Crezului Ortodox 

Duminică-  13.06.2010- Ora 18-  Învăţătura  despre Sfânta  Treime (art. I-VIII)

Duminică-  20.06.2010-  Ora 18-  Învăţătura  despre  Sfânta  Biserică (art. IX)

Duminică-  27.06.2010-  Ora 18-  Învăţătura  despre  Sfintele Taine (art. X)

Duminică-  04.07.2010-  Ora 18-  Învăţătura  despre viaţa viitoare (art. XI-XII).

Duminică-  11.07.2010-  Ora 18-  Locul Crezului Ortodoxîn cultul Ortodox     

Duminică-  18.07.2010-  Ora 18-  Evaluarea cunoştiinţelor  şi premierea participanţilor

Paroh, Pr. Vasile Cristian Niţă

Last modified: martie 21, 2014