Miercuri  23 noiembrie 2016,biserica  parohială  „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul”  Balta  Albă, a fost vizitată de copiii de la Grădinița Școlii Gimnaziale “Petre Ghelmez” însoțiți de educatori și părinți.

Deoarece  la vârsta preșcolară copiii sunt foarte receptivi la diversele influențe care se exercită asupra  lor, părintele paroh Vasile- Cristian Niță i-a îndemnat să-și deschidă mintea și sufletul spre credință în spiritul valorilor moral religioase: “iubirea de aproapele”, “împlinirea de fapte bune”, “respectarea părinților și a bătrânilor”, “ajutorarea celor nevoiași” . Prin purtarea de grijă a membrilor Consiliului și Comitetului Parohial ,copiii în număr de 40 au primit daruri constând  în iconițe , fructe și dulciuri.

 

Last modified: decembrie 7, 2016