Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ și „Sfântul Mucenic Corneliu Sutașul“ – Balta Albă din Protopopiatul Sector 3 Capitală, în colaborare cu Agenția de pelerinaj BASILICA Travel a Patriarhiei Române, a organizat luni, 25 mai, un pelerinaj la cinci locașuri sfinte din județele Giurgiu și Ilfov.

 

Primul popas duhovnicesc a fost la Letca Nouă, în judeţul Giurgiu, în biserica ridicată de Nifon Rusăilă, primul mitropolit primat al României, în perioada 1864‑1867. Aici pelerinii s‑au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În biserica de lemn a Mănăstirii „Buna Vestire” de lângă pădurea Bolintinului, credincioşii au avut bucuria de cinsti moaștele sfinților Mina și Nectarie din Eghina. Drumul a continuat către Schitul Strâmbu‑Găiseni, ctitorie a unuia dintre cei mai importanți dregători ai Sfântului Voievod Neagoe Basarab, vornicul Drăghici Vintilescu din Florești.

La aproximativ 10 km de Bolintin Vale, în perimetrul încărcat de istorie al Ansamblului arhitectural al Centrului pastoral‑cultural „Gavril Drugănescu”, pelerinii s‑au rugat într‑un frumos locaș de rugăciune închinat Maicii Domnului, Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfinților Martiri Brâncoveni. Aici, maica stareță Filofteia le‑a vorbit despre importanța dialogului, cooperării și solidarității misionare între parohie și mănăstire în găsirea răspunsurilor adecvate la criza morală, socială, educațională și economică de azi.

La întoarcere, pe raza comunei Ciorogârla, din judeţul Ilfov, au poposit la Mănăstirea Samurcășești, monument istoric cu semnificație deosebită, înălțat de vornicul Constantin Samurcaș și soția sa, Zinca, la anul 1808. ,,Acest pelerinaj se înscrie în tematica anului 2015, declarat de Patriarhia Română, «Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi» și «Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii»”, ne‑a spus părintele paroh Vasile‑Cristian Niță.

 

 

Last modified: mai 28, 2015