Ne aflam intr-un timp liturgic de mare intensitate spirituala. Timpul sau perioada Penticostarului, timp dominat de lumina Învierii lui Hristos, de Acela care cu moartea Sa a calcat, a biruit puterea mortii, daruind Viata „celor din morminte”. Acest timp liturgic ne infatiseaza faptul dumnezeiesc al Învierii Domnului pe care se intemeiaza puterea credintei Bisericii, si in acelasi timp ne pregateste pentru revarsarea Harului Sfantului Duh de la Cincizecime, pe care primindu-1 in faptura noastra dobandim viata fara de moarte si fericirea fara de sfarsit, ne unim cu vesnicia, cu Dumnezeu.
Oricare ar fi conditia sau starea in care ne aflam, luand aminte la aceste realitati revelate ale vietii, ne imbogatim viata cu sanatate.
Hristos a inviat. Este un fapt dumnezeiesc, o certitudine, o temelie a vietii. Este bucuria Sfintelor Pasti, este bucuria tuturor bucuriilor. Sfantul Apostol Toma si Femeile Mironosite intaresc si amplifica bucuria. Dar trairea acestei bucurii depinde de receptarea ei, de starea sufleteasca si trupeasca a celui ce o primeste. Duminicile si saptamanile care urmeaza, ce pun in fata diferite probleme si situatii de viata, comune pentru omul din toate timpurile si toate locurile: paraliticul, setea de apa vie, orbul, grijile vietii.
Toate problemele si situatiile existente sau aparute in viata omului, care genereaza suferinta in multele ei forme: boala durere, saracie, foamete, singuratate, tristete, raportate la faptul dumnezeiesc al invierii Domnului si la lucrarea Bisericii, intemeiata pe acest fapt, duc la depasirea suferintei, la vindecare, la ceea ce se numeste in limbaj bisericesc mantuire, adica eliberarea omului, prin credinta, din suferinta generata de pacat, iesirea din moarte si unirea cu Dumnezeu, Izvorul Vietii.
Suferinta este comuna tuturor fapturilor vii. La fel si vindecarea din suferinta. Mantuirea insa este proprie doar omului. Aceasta este un dar de la Dumnezeu care accentueaza valoarea vesnica a omului in cadrul ierarhiei creatiei divine, ‘ omul fiind, dupa cum accentueaza Sf. Vasile cel Mare, „singura dintre fapturi care poate fi indumnezeita”.
Din perspectiva Bisericii, omul, subiectul vindecarii, nu este doar o simpla fiinta biologica, un cosmos care trebuie explorat si cunoscut. Sf. Ioan Gura de Aur spune: „om nu este doar cel care are maini si picioare, nici cel ce este rational, ci cel care practica credinta si virtutea plina de cucernicie”. Pentru a fi om nu este suficienta doar nasterea biologica. Un om viu si adevarat trebuie sa aiba Harul Sfantului Duh. Fara prezenta harului Sfantului Duh in faptura omului, omul este mort pentru Dumnezeu si dominat de felurite patimi si pofte, asemenea necuvantatoarelor.
Last modified: aprilie 7, 2014
