Cu prilejul „Anului omagial al pastorației părinților și copiilor” , Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul” Balta Albă din Protoieria Sector 3 Capitală ,a organizat marți 6 octombrie 2020 , prin intermediul Agenţiei de Pelerinaj Basilica Travel, un pelerinaj în județele Giurgiu și Teleorman. Pelerinii au înălțat rugăciuni în următoarele locaşuri sfinte: Mănăstirile Pantocrator și Sfânta Treime din Drăgănești Vlașca, Mănăstirea Adămești din comuna Nanov și Mănăstirea Sfântul Pantelimon din localitatea Siliștea Gumești.Aici au fost întâmpinați de părintele stareț Vasile Țifui ,care a ținut un cuvânt de învățătură și le- a oferit iconițe și cărți de rugăciuni. Deoarece pe 29 septembrie s-au împlinit 110 ani de la naşterea unuia dintre marii duhovnici români ai secolului trecut, părintele Arsenie Boca ,care de-a lungul timpului, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop,s-a vizitat și biserica din Drăgănescu ,pictată în tempera, timp de 15 ani ,de ieromonahul Arsenie prin grija preotului paroh Savian Bunescu. Nichifor Crainic, marele teolog român, mărturisea că pictura părintelui Arsenie Boca „are darul de a-l apropia pe om de Biserică, de a ne lumina, de a ne face să problematizăm şi să ne gândim la sensul vieţii noastre de creştini”. În vechea clădire a şcolii din Siliştea-Gumeşti, pelerinii au vizitat Casa Memorială Marin Preda, inaugurată în anul 1982.În interior se regăsesc imagini , manuscrise și obiecte ce refac parcursul vieții scriitorului. Născut la 5 august 1922 la Siliștea-Gumești,Marin Preda a fost un scriitor român postbelic și directorul Editurii „Cartea Românească”, fervent opozant al regimului comunist. Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare. ,, În acest an marcat sever de pandemie,pe parcursul circuitelor spirituale și culturale organizate în Banatul Severinului, Maramureș, Ardeal și în județele Ilfov, Prahova, Giurgiu și Teleorman, pelerinii au beneficiat de șoferi profesioniști și autocare de ultimă generație din flota Basilica Travel, ce au oferit siguranță și confort, iar dezinfectarea autocarelor s-a făcut conform reglementărilor în vigoare, folosindu-se produse de înaltă calitate” ,ne- a transmis părintele paroh Vasile- Cristian Niță.
Last modified: octombrie 9, 2020