La Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Capitală s-a desfăşurat ieri, 18 decembrie, o conferinţă intitulată „Minte sănătoasă în corp sănătos”. Evenimentul se înscrie în Proiectul educaţional „Hristos, Bucuria tinerilor”, implementat de instituţia de învăţământ în parteneriat cu Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Corneliu Sutaşul” – Balta Albă şi Asociaţia Faptele Credinţei.
Scopul declarat al organizatorilor a fost acela de a-i informa pe adolescenţi cu privire la câteva probleme cu o incidenţă ridicată în categoria lor de vârstă: tulburările comportamentului alimentar cu origine psihică (anorexia, bulimia şi obezitatea). Despre acestea le-a vorbit elevilor prezenţi dr. psihiatru Alexandru Ulea, de la Clinica Helios din Plauen, Germania. După ce le-a explicat cauzele tulburărilor de nutriţie psihogene şi modul în care acestea se manifestă în plan fizic şi comportamental, Dr. Alexandru Ulea a subliniat şi câteva aspecte ale vieţii spirituale corelate cu aceste tulburări: „Mâncarea are un caracter esențial nu numai ca susținere a activității trupești, dar și pentru dezvoltarea sufletească normală a omului.
Caracterul normal al hranei este însă deturnat în cazul tulburărilor de comport
amentul alimentar. În cadrul anorexiei, persoana se teme a deveni. Acestei persoane îi este frică să se maturizeze, pentru că nu înțelege adevăratul sens al devenirii. Prin dorința unui control total asupra propriului corp și a propriei vieți în general, o astfel de persoană eșuează în evoluția ei naturală, se încăpățânează și «nu vrea să devină mare», așa cum se exprimă Isabelle Caro, una dintre victimele anorexiei. Persoana care suferă de bulimie e o persoană lacomă. Lacomă mai ales de iubirea celorlați, de aprecierea celor din jur. Și pentru că așteptările ei sunt prea mari, nerealiste, ele îi vor fi și înșelate. Dezamăgirea resimțită va fi suplinită de mâncare, care îi provoacă plăcere momentan, dar care nu poate rezolva lipsa de autocontrol, sau teama de a fi criticat, respins sau ignorat. În fine, hiperfagia, care conduce la obezitate cu diferitele ei stadii, reprezintă surogatul iubirii, admirației sau confirmării. Din cauza unei false percepții și evaluări a celorlalți, dar și a propriei persoane, obezii au parte de dezamăgiri pe care le suplinesc în mod eronat prin plăcerea efemeră a unui prânz copios. Deformarea corporală ulterioară devine astfel atât efect al nerealismului ce caracterizează aceste persoane, cât și marcă a agresivității pasive reactive: nu mă iubești, mă îngraș și astfel te oblig să nu mă mai iubești.”
Dr. Alexandru Ulea i-a sfătuit pe elevi ca, în cazul în care vor întâmpina aceste probleme, să apeleze la ajutorul unui psihiatru, dar şi la sprijinul Bisericii care are propriile mijloace de a restabili sănătatea sufletească a omului. „Dacă hiperfagia poate fi mai ușor ținută sub control, anorexia și bulimia implică un tr
atament psihiatric specific, uneori fiind necesară internarea pacientului. Pe lângă aceasta, medicamentul pe care Biserica îl pune la dispoziție este hrana adevărată a comuniunii. Aceasta își atinge forma desăvârșită în Sfânta Împărtășanie, singura modalitate de unire totală și completă cu Iisus Hristos, Singurul care poate crește omul spre adevărata lui împlinire și Singurul care poate satisface în totalitate toate dorințe conștiente sau inconștiente ale omului”.
Părintele Vasile-Cristian Niţă, parohul Bisericii Balta Albă, le-a explicat elevilor că acel conflict interior care stă la rădăcina unui comportament alimentar inadecvat poate fi ameliorat prin rugăciune. Rugăciunea este cea care îl ajută pe om să se vadă exact aşa cum este în realitate, în cazul anorexicilor care trăiesc cu falsa impresie de a fi supraponderali, şi tot rugăciunea este cea care îl ajută să fie stăpân pe propriul trup şi să nu se lase pradă lăcomiei, cum se întâmplă în cazul celor care suferă de bulimie şi de obezitate.