În ziua în care s-au împlinit 165 ani de la istoricul moment al Unirii Principatelor Române, în biserica parohială cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul” Balta Albă a fost oficiată  o Slujbă de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreţ din istoria poporului român, la înfăptuirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie semnificativă.

     Călăuziți de autentic avânt patriotic, responsabili față de destinele neamului nostru, cu credință în Dumnezeu, membrii Adunării Elective, prezidate de Mitropolitul Nifon, reuniți pe Dealul Mitropoliei din București, loc simbolic și cu deosebite reverberații istorice românești, au ales ca Domnitor al Țării Românești pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, care deja fusese ales Domnitor al Moldovei, reușindu-se astfel să se realizeze unirea celor două Principate Române.

   La final au fost intonate cântece patriotice și prin implicarea membrilor Comitetului Parohial s-au oferit participanților stegulețe tricolor  și dulciuri a relatat părintele paroh Vasile Cristian-Niță.

 

 

Last modified: februarie 3, 2024