Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul“ – Balta Albă din Protoieria Sector 3 Capitală, a organizat, în perioada 21-26 august 2023, un pelerinaj în Transilvania.

După rugăciunea de binecuvântare pentru ajutor în călătorie, pelerinii însoţiţi de părintele paroh Vasile-Cristian Niţă ,au plecat la drum cu un autocar al Agenţiei de Pelerinaj BASILICA TRAVEL a Patriarhiei Române.

Transilvania sau Ardeal este una din regiunile istorice ale României situată în interiorul arcului carpatic. De-a lungul timpului a făcut parte din Dacia, din Imperiul Roman,din Regatul Ungariei ,respectiv din Imperiul Austriac. Pentru circa 170 de ani, între 1526 și 1699, a fost stat autonom, sub suzeranitatea Imperiului Otoman, cu numele de Principatul Transilvaniei .Pe teritoriul Transilvaniei propriu-zise se află nouă județe: Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov,Cluj, Covasna,Harghita,Hunedoara,Mureș și Sibiu.

Pe parcursul itinerariului spiritul-cultural de aprox. 1500 km.,s-au înălțat rugăciuni în următoarele locaşuri sfinte: Mănăstirea Caraiman, Mănăstirea Șinca Veche,Mănăstirea Bucium, Mănăstirea Bunești ,Mănăstirea  Sighișoara, Mănăstirea Parva, Mănăstirea Salva, Mănăstirea Florești,Mănăstirea Feleacu,Mănăstirea Mihai Vodă,Mănăstirea Dumbrava Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci Aiud, Catedrala Mitropolitană din Sibiu,Mănăstirea Orlat ,Mănăstirea Cozia .Pelerinii au participat la Dumnezeiasca Liturghie în Catedralele Mitropolitane din Cluj Napoca ,Sibiu,în bisericile mănăstirilor Sighișoara,Mihai Vodă și Aiud.

Pelerinii au fost întâmpinați cu bucurie de stareții, starețele, părinții și măicuțele mănăstirilor, au primit povețe duhovnicești și informații privind istoricul ,s-au cântat pricesne iar la Obeliscul de la Turda și Câmpia Libertății de la Blaj au fost intonate cântece patriotice.

Au fost vizitate și următoarele obiective :

Cetatea Sighișoara-întemeiată după tradiție în 1191, dar menționată documentar în 1280 sub numele de Castrum Sex și mai apoi cu termenul german Schespurch (1298),  este opera constructivă a coloniștilor germani (sașii) aduși în Transilvania pentru paza vechilor frontiere ale regatului maghiar în secolele XII-XIII d. Hr.

Salina Praid o mină de sare gemă, situată în bazinul Munţilor Gurghiului, cuprinsă în Dealul Sării, din Localitatea Praid, Jud. Harghita, este amenajată laOrizontul 50”, care se află la o adâncime de 120 metri de la suprafaţă, temperatura fiind pe tot parcursul anului de 16 grade Celsius.

Casa Memorială „Liviu Rebreanu” (1885- 1944) din localitatea omonimă (fostul Prislop, care din 1963 preia numele scriitorului) găzduiește universul unei alte personalități remarcante a literaturii românești. A făcut și el parte dintr-o familie numeroasă, tot cu 14 copii ca și George Coșbuc, doar că el a fost primul născut. Casa este construită din dorința locuitorilor de aici, a soției și fiicei acestuia, după planul vechii locuințe și în același loc unde trăise odinioară Liviu Rebreanu cu părinții. Acest lucru s-a întâmplat în 1957, iar locul adăpostește lumea lui de scriitor, amintirile, pozele, operele și multe obiecte care i-au aparținut..

Muzeul memorial George Coşbuc, amenajat în casa natală a poetului apreciată ca una din cele mai vechi clădiri din spaţiul Tării Năsăudului, construită  în preajma anului 1840, fiind locuită, rând pe rând, de părinţii poetului împreună cu cei paisprezece copii şi bunicul poetului, preotul Anton Coşbuc.

Biserica Romano -Catolică Sfântul Mihail- Cluj Napoca este unul dintre cele mai impozante edificii de cult dinRomânia, cu 70 de metri lungime și cu o înălțime maximă a turlei de 80 de metri.

Muzeul de Istorie a Transilvaniei  – Cluj Napoca- deține un valoros patrimoniu istoric și arheologic, cu peste 400 000 de bunuri culturale ce reflectă istoria și civilizația Transilvaniei, din preistorie până în zilele noastre.

Grădina Botanică din Cluj Napoca întinsă pe o suprafață de aproape 14 hectare, în partea sudică a Clujului, grădina botanică, organizată după Unirea Transilvaniei cu România  de profesorul Alexandru Borza. Printre atracțiile grădinii se numără Grădina japoneză (o grădină în stil japonez cu un pârâu și o căsuță în stil japonez), Grădina romană cu vestigii  arheologice din vechea colonie romană Napoca, printre care și o statuie a lui Ceres, zeița cerealelor și a pâinii alături de plante cultivate care domină agricultura contemporană românească.

Câmpia Libertății din Blaj -unde la 15 mai 1848  s-a ținut  Marea Adunare Națională a românilor din Transilvania cu participarea a peste 50.000 de  persoane sub preşedinţia Sfântului Ierarh Andrei Șaguna. La Blaj, s-a strigat „Noi vrem să ne unim cu țara”, iar această dorință măreață a românilor avea să fie împlinită în acel neuitat an 1918.

Biserica fortificată din Bazna – construită în stilul specific goticului târziu transilvănean din primul sfert al secolului al XVI-lea. Este fortificată prin supraînălţarea corului cu galerii de luptă şi construirea unui zid de apărare care o înconjoară, cu traseu neregulat. Spre sud se află turnul de poartă cu patru etaje, totodată turn-clopotniţă. Spre nord-est se află un al doilea turn, iar latura de nord este întărită cu un bastion.

În localitatea Corund din județul Harghita, prin amabilitatea domnului Pál Zoltán Ferenc, pelerinii au participat la 2 ateliere ale meșteșugurilor specifice acestei zone: unul de olărit la Ilyes Veszti Mihaly și altul  de prelucrare de iască la Zoltan și Erzsike Fabian.

Pelerinii printre  care și un minigrup din localitatea ialomițeană Cosâmbești, au beneficiat de condiții deosebite de cazare în regim demipensiune la Hotel Imperial Sighișoara*** ,Hotel Ozana Bistrița ****,Hotel Victoria Cluj ***și Hotel Ramada Sibiu****.

La final în Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” ,participanții majoritatea seniori , au mărturisit că  vor duce şi acasă binecuvântarea sfinților,bucuria şi starea de bine pe care le-au simţit în această călătorie duhovnicească în Transilvania,fiind foarte mulțumiți de acest pelerinaj organizat  prin intermediul Agenției de pelerinaje BASILICA TRAVEL” ne- a relatat părintele paroh Vasile -Cristian Niță.

Last modified: septembrie 23, 2023