Drept măritorilor creştini,

Biserica Ortodoxă prăznuieşte la 13 septembrie, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul, primul dintre păgâni care s-a convertit la credinţa în Hristos, primind botezul din mâinile Sfântului Apostol Petru.

Singura biserică din Capitală avându-l ocrotitor, a fost ridicată în anul 1939 din iniţiativa preotului Dumitru Popovici şi a primarului comunei suburbane Dudeşti-Cioplea, Constantin C. Brânzoi.Este situată la intersecţia Bulevardului Basarabia cu Bulevardul Nicolae Grigorescu- zona Diham.

DUMINICĂ 12 SEPTEMBRIE 2021

Ora 17- Vecernia, Litia, Acatistul Sfântului Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul

LUNI 13 SEPTEMBRIE 2021 Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul

Ora 08- Utrenia, Dumnezeiasca Liturghie, Slujba Parastasului pentru ctitorii, ostenitorii şi binefăcătorii Sfântului Locaş adormiţi întru Domnul. Ora 17- Vecernia, Litia, Acatistul Sfintei Cruci

Vă aşteptăm, ca în fiecare an, să îl cinstim în ziua sa de prăznuire, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul, părintele şi ocrotitorul nostru, care de atâtea ori în nevoi şi în necazuri, a mijlocit pe lângă Bunul Dumnezeu pentru noi, pururea rugători la icoana sa. Paroh

Pr. Vasile-Cristian Niţă

Last modified: septembrie 7, 2021