CATEDRALA_SULINA_ok.jpgÎn perioada 18-20 iunie 2019 un grup de pelerini Basilica Travel,alcătuit din enoriași de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul” Balta Albă din Capitală ,au participat la un pelerinaj în Dobrogea. 

 

După rugăciunea de binecuvântare pentru ajutor în călătorie, pelerinii însoțiți de părintele paroh Vasile-Cristian Niță ,au plecat cu un autocar al Agenției de Pelerinaj BASILICA TRAVEL a Patriarhiei Române, într-o călătorie duhovnicească pe pământul apostolic al Dobrogei. 

Traversând fluviul Dunărea, s-a admirat silueta zveltă a  podului  proiectat și construit între anii 1890-1895,sub îndrumarea inginerului  Anghel Saligny.

În  acea perioadă cu 4.088 m.,era cel mai mare complex de poduri din Europa  şi al treilea  ca lungime din lume.

La „Betleemul neamului românesc creştin”, Peştera Sfântului Apostol Andrei s-au adus rugăciuni de cinstire Apostolului Andrei, primul propovăduitor al Evangheliei la strămoşii noştri daco-romani,la Mănăstirea Dervent, preotului și celor 3 fecioare martirizați pentru credința în Hrisos, iar la Mănăstirea Lipnița ,Sfântului Mucenic Dasie prăznuit la 20 noiembrie

În localitatea Istria  am poposit la cetatea  Histria  cel mai vechi oraș atestat de pe actualul teritoriu al României întemeiată de coloniști greci din Milet în jurul anului 657 î.Hr. Aici se găsesc ruinele celei mai mari bazilici creștine din regiune, datând din secolul VI d.Hr., un edificiu de peste 60 de metri lungime și 30 de metri lățime.

Miercuri 19 iunie s-a călătorit cu nava timp de 12 ore în spațiul Deltei Dunării  către Gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră și Golful Musura.

La Sulina cea mai estică localitate a României ,am debarcat  și  am mulțumit Domnului, în catedrala  ridicată în cinstea Sfântului Ierarh Alexandru deoarece la 30 august  ziua sa de prăznuire în  anul 1877, armata română a cucerit reduta otomană Grivița  și a Sfântului Ierarh Nicolae ,protectorul marinarilor. Important port fluvio-maritim, orașul este situat  la cea mai joasă altitudine din România, între 0,5 şi 2 metri.

După prânzul pescăresc, servit la bordul navei, am revenit la Tulcea prin inima Deltei pe Dunărea Veche.

În ultima zi a pelerinajului ne-am plecat genunchii, rugându-ne Domnului, Prea Curatei Sale Maici şi Tuturor Sfinţilor în următoarele locaşuri sfinte: Mănăstirea Saon, Mănăstirea  Cocoş, Mănăstirea Celic Dere și  Mănăstirea Cerbu. La Niculiţel,nu departe de Noviodunum (Isaccea de azi) ne-am oprit la basilica paleocreștină, monument unic de arhitectură în Europa.

Valoarea ei constă în cripta  aşezată sub sfântul altar, unde într-o raclă se găseau moaştele a patru martiri.

Pe pereţi se găsesc două inscripţii dintre care una redă numele sfinţilor prăznuiţi la 4 iunie: Zotticos,Attalos,Kamasis şi Filippos care au pătimit pentru credinţa în Hristos în timpul marii persecuţii a lui Diocleţian prin anii 303-304 .

,,Participanții între care și un minigrup din localitatea ialomițeană Cosâmbești, au mărturisit că au trăit momente deosebite primind  binecuvântarea Domnului ,a Maicii Sale și a Sfinților în această călătorie duhovnicească pe pământul apostolic al Dobrogei și au fost foarte mulțumiți de acest pelerinaj organizat  prin intermediul Agenției de pelerinaje BASILICA TRAVEL”, a spus părintele paroh Vasile-Cristian Niță.

COCOSok.jpgPESTERAok.jpgNICULITEL3ok.jpgNICULITEL2ok.jpgLIPNITAok.jpgimage12ok.jpgimage9ok.jpgimage8ok.jpgimage7ok.jpgimage5ok.jpgimage4ok.jpgimage3ok.jpgimage1ok.jpgHISTRIA_2ok.jpg

 

Last modified: iunie 25, 2019