FOTO ISRAEL 2019 1.jpeg

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul” - Balta Albă, a organizat, în perioada  6-12 mai 2019, un pelerinaj în Țara Sfântă, la care au participat  45 de credincioşi păstoriți de părintele Vasile -Cristian Niță, ghidul Agenţiei de pelerinaj „Basilica Travel” fiind domnul Mihai Agafiței.

 Au fost vizitate locuri de mare importanţă pentru istoria mântuirii noastre.Dintre acestea amintim: Sfântul Mormânt al Domnului, Biserica Naşterii Domnului din Betlehem, Grădina Ghetsimani cu Mormântul Maicii Domnului, Foişorul Cinei celei de Taină, Muntele Tabor, Biserica Buna Vestire din Nazareth, Cana Galileii, Muntele Măslinilor cu Mănăstirea Eleon, locul Înălţării Domnului.

Un moment deosebit a fost cel al binecuvântării în râul Iordan și al croazierei  pe Marea Tiberiadei,în cadrul căreia părintele David Pristavu a prezentat minunile săvârșite de Domnul pe luciul acestei ape, iar arhidiaconul Iulian Dumitru,dirijorul Coralei Armonia din Constanța a susținut un miniconcert, răsplătit cu ropote de aplauze.

Pe parcursul pelerinajului au fost rostite pericope evanghelice, rugăciuni și cântări religioase iar la Mănăstirea Sfântul Cuvios Gheorghe de la Hozeva,unde se află și moaștele Cuviosului Ioan Iacob de la Neamț ,s-a citit acatistul Sfântului .

Pelerinii au parcurs Drumul Crucii sau Via Dolorosa, au coborât de la Ierusalim la Ierihon,ajungând la țărmul Mării Moarte și au vizitat Aşezămintele româneşti, unde au primit binecuvântare de la  părintele arhim. Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române în Ţara Sfântă şi superiorul Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Iordan și Ierihon.

Bucuria împlinirii duhovniceşti a fost participarea la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită  la Mormântul Sfânt, de un sobor de ierarhi, condus de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teofan de Gherasa, din care a făcut parte și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, alături de un sobor de preoți și diaconi greci, români, ruși, sârbi și georgieni. Bucuria credincioșilor români a fost și mai intensă când au fost auzite,Sfânta Evanghelie, Rugăciunea Domnească și ectenii rostite în limba română, a declarat părintele Vasile -Cristian Niță.

FOTO ISRAEL 2019.jpegFOTO ISRAEL 2019  2.jpegISRAEL 2.jpegISRAEL 1.jpegISRAEL 3.jpegISRAEL 5.jpegISRAEL 4.jpegISRAEL.jpeg

 

Parteneri

Binefăcători