- Detalii
- Articole
Dreptslăvitori Creştini,
Vă invităm să participaţi la Programul catehetic săptămânal „Cateheze pentru viaţă” care se va desfăşura, cu Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în biserica parohială după programul următor:
Duminică - 10.03.2013, ora 17.00
Faptele iubirii milostive - pregătirea pentru învierea de obşte
- Detalii
- Articole
La Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Capitală s-a desfăşurat ieri, 18 decembrie, o conferinţă intitulată „Minte sănătoasă în corp sănătos”. Evenimentul se înscrie în Proiectul educaţional „Hristos, Bucuria tinerilor”, implementat de instituţia de învăţământ în parteneriat cu Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Corneliu Sutaşul” – Balta Albă şi Asociaţia Faptele Credinţei.
- Detalii
- Articole
Un grup de elevi ai Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, însoţiţi de prof. Elena Bădiţă şi de prof. Laura Marinescu, au împodobit bradul de Crăciun în biserica parohială. Tradiţia împodobirii bradului este un obicei preluat pe la jumătatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizând, prin forma sa triunghiulară, Sfânta Treime, iar podoabele cu care este împodobit semnificând cunoaşterea şi bogaţia, asemenea pomului din Grădina Edenului, în care se găseau fructele cunoaşterii. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul Proiectului educaţional „Hristos, Bucuria tinerilor”. La final, participanţii au primit iconițe, fructe și dulciuri din partea Parohiei.
- Detalii
- Articole
Pentru ca bucuria Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos să se reverse şi pe chipurile celor întristaţi, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Corneliu Sutaşul” - Balta Albă sprijină persoanele defavorizate. Prin Proiectul filantropic “Dăruind vom dobândi”, iniţiat de părintele Vasile-Cristian Niţă, un număr de 200 de persoane cu venituri financiare insuficiente au primit, datorită unor sponsori generoşi, pachete conţinând cozonaci, făină, zahăr, ulei, orez, dulciuri, fructe.
- Detalii
- Articole
† Daniel prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR
- Detalii
- Articole
Preoţii din Cercul pastoral nr. 3 al Protoieriei II Capitală s-au întâlnit joi, 13 decembrie 2012, în biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Corneliu Sutaşul” - Balta Albă. Tema întâlnirii a fost „Apostol între cei chemaţi - Sfântul Constantin cel Mare” şi a fost susţinută de părintele paroh Vasile Cristian Niţă.
- Detalii
- Articole
În fiecare an, la 13 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul, Episcopul Scipseosului,primul dintre păgâni care s-a convertit la credinţa în Hristos primind botezul din mâinile Sfântului Apostol Petru.
- Detalii
- Articole
Dreptmăritori creştini,
Vă invităm să participaţi, în perioada 02 – 23 septembrie 2012, la Proiectul catehetic „Călăuză în Credinţa Ortodoxă” care se va desfăşura în biserica parohială după programul următor:
Duminică, 02.09.2012, ora 17:00
Legea Morală
Duminică, 09.09.2012, ora 17:00
Legea Morală a Vechiului Testament
Explicarea Decalogului (I)
- Detalii
- Articole
Vă invităm să participaţi, în perioada 03 – 24 iunie 2012, la Proiectul catehetic “Călăuză în Credinţa Ortodoxă” care se va desfăşura în biserica parohială după programul următor:
03.06.2012, ora 17.00
- Despre Descoperirea dumnezeiască
10.06.2012, ora 17.00
- Despre Sfânta Scriptură
17.06.2012, ora 17.00
- Despre Sfânta Tradiţie
- Detalii
- Articole
Parohia„Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul”Balta Albă, ţinând seama de programul-cadru pentru realizarea proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat: „2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod, cu aprobarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, organizeazǎ în cadrul Şcolii Duminicale, catehizarea enoriaşilor.