Cu durere în suflete, anunțăm că a trecut la Domnul colonelul Profir Dorin Ursu, erou de război și un credincios apropiat al parohiei noastre. A plecat la cele veșnice după o lungă suferință, dar a lăsat în urmă o frumoasă moștenire spirituală și culturală, mai ales prin cărțile pe care care le-a scris spre finalul vieții, unele dintre ele lansate chiar în biserica noastră parohială. Ni-l amintim cântând la strană, cu un glas duios, pricesne închinate Maicii Domnului și cântece patriotice. Așa cum ne cere conștiința, ne vom face datoria să îi păstrăm memoria vie în comunitatea noastră așa cum și el - suntem încredințați de acest lucru - se va ruga pentru noi din ceruri din ceata celor care și-au dat viața pe câmpul de luptă pentru apărarea țării și credinței noastre străbune.

 

Readucem în atenție, cu acest prilej, un reportaj publicat în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române despre eroul Profir Dorin Ursu și câteva știri - mărturii ale prezenței între noi a unui om deosebit:

Reportaj despre col. Profir Ursu - ZIARUL LUMINA

Ziua Eroilor în Parohia Balta Albă

Lansarea cărții "O viaţă în slujba lui Dumnezeu şi a Patriei"

Ziua Naţională a Veteranilor de Război din România

Să ne cinstim Eroii !

 Colonelul Profir Ursu s-a născut în Basarabia, în satul Timiliuţi din judeţul Soroca, în anul 1923. Părinţii, oameni credincioşi, agricultori, români din moşi-strămoşi. Copilăria sa a rulat pe un fundal istoric destul de sobru, dar asta nu-l împiedică pe colonel să spună că a avut o copilărie frumoasă. Jocul de-a soldaţii cu ceilalţi copii şi mersul la biserică sunt cele mai dragi amintiri din acea vreme: De mic copil mi-a plăcut să merg la biserică. Nu exista duminică sau sărbătoare ca cineva din familie să nu participe la Sfânta Liturghie. De prin clasa a IV-a, m-am alipit la corul bisericii dirijat de dascălul de acolo care împreună cu preotul insistau la tata să mă dea la seminarul teologic. Dar Dumnezeu m-a chemat la altă slujire... Amintiri de război Un comunicat apărut în presa anului 1942 anunţa că se recrutează tineri pentru şcolile militare, iar transportul este asigurat de stat. Astfel, tânărul Profir a luat trenul spre Şcoala de subofiţeri Infanterie nr.1 de la Făgăraş, pentru a jura credinţă patriei. Aici a trecut toate probele cu calificativul „foarte bine“ şi a fost admis printre primii, după care a fost repartizat la Şcoala de subofiţeri Infanterie Botoşani. După scurt timp, tânărul soldat voluntar a fost avansat la gradul de sergent major şi repartizat la Regimentul 39 Infanterie Floreşti, a cărui parte activă a fost trimisă pe front în Basarabia. Sergentul Ursu a rămas în comunele Nedeiea şi Zăvalu, judeţul Dolj, pentru instruirea celor recent recrutaţi, deoarece era specialist în utilizarea armamentului greu. Ajunul lui 23 august 1944 m-a găsit în bordeie pe izlazul comunei Zăvalul. Aici stăteam ascunşi sub pământ şi toată unitatea asculta la un singur radio. La ora 21, a vorbit regele Mihai: „Deocamdată, războiul s-a terminat, am rupt relaţiile cu Germania şi ne-am aliat cu forţele Naţiunilor Unite: Anglia, Statele Unite şi Rusia“. În realitate, războiul abia începea. A doua zi am primit ordin să ne pregătim pentru marş şi să ocupăm portul Bechet, de la malul Dunării, unde trebuia să ne facem amplasamente cu misiunea să oprim navele germane care încercau să se retragă pe Dunăre cu prăzi de război de pe teritoriul ţării noastre... La numai 22 de ani, Profir Ursu a reuşit să oprească, împreună cu plutonul la comanda căruia se afla, un convoi de nave germane, lung cât vedeai cu ochii. Imediat după această întâmplare, a primit ordin să se deplaseze cu plutonul pentru a apăra frontiera de vest a ţării. La Denta, în judeţul Timiş, o nouă confruntare cu o şcoală de subofiţeri SS din Iugoslavia l-a adus pe sergentul major Ursu la un pas de moarte. Şoldul de la piciorul drept i-a fost spart pur şi simplu de schije. Camarazii săi mai apropiaţi au murit pe loc. Printr-o minune a lui Dumnezeu, a fost luat în spate de agentul său de legătură şi dus la punctul de prim-ajutor. După o lună şi jumătate, a fost trimis iar pe front în Ungaria-Cehoslovacia. Când am plecat iarăşi pe front, îmi amintesc că ne-au binecuvântat preoţii militari şi din acel moment am ştiut că Dumnezeu va fi cu noi. Chiar în Ungaria, duminica, atunci când se putea, mergeam la biserică, aprindeam o lumânare şi mă rugam chiar dacă se slujea în limba maghiară.

Parteneri

Binefăcători