Colinde tradiționale românești au răsunat și au încântat sufletele  celor prezenți miercuri, 7 decembrie 2016, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Corneliu Sutaşul“ - Balta Albă din Capitală. Concertul de colinde  a fost susținut de elevii  clasei a IV a de la Şcoala ,,Sfântul Voievod  Neagoe Basarab“ sub îndrumarea doamnei profesor pentru învăţământ primar Mariana Dumitru.

La final, părintele paroh Vasile Cristian Niță i-a felicitat pe participanţi: „Merită laude şi dascălii și copiii noştri care astăzi la sărbătoarea Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș ne-au produs o bucurie deosebită“.

Colindătorii au primit daruri constând  în iconițe , fructe și dulciuri oferite prin generozitatea oamenilor de bine, sponsori şi donatori.

Parteneri

Binefăcători